prima bibliotecă concept din România
CONTEXT
Nu mi-am dorit să creez o bibliotecă concept, mi-am dorit să
deschid biblioteci în locuri unde acestea nu mai funcționau sau nu au
funcționat vreodată. Vectorul acțiunii a fost, desigur, programul Biblionet și
echipa colegilor de la IREX, din care un rol special îl are Jozsef Szocs,
coordonatorul regional, alături de care am răscolit toate localitățile
județului Sibiu, acolo unde aveam știință (de pe o foaie de hârtie) că au
existat odată, cu mult timp în urmă, biblioteci.
Și, astfel, a pornit runda a IV-a, dedicată bibliotecilor
”cu probleme”, care fie nu aveau bibliotecar cu normă întreagă, fie
bibliotecarul făcea o altă activitate în primărie, fie sediul era nepotrivit,
igrasios, pustiu, ruinat, fie fondul de carte compromis din cauza depozitării
neadecvate, fie primarul era suspicios la oferta programului, fie toate la un
loc.
A FOST ODATĂ, CA NICIODATĂ...
Biblioteca ASTRA coordonează un număr redus de biblioteci
funcționale la nivel județean, motiv pentru care runda a IV-a a pornit cu o
oarecare tensiune și dorința, firească, de a recupera diferențele. Un statut
anume l-a avut Biblioteca din comuna Marpod, motiv pentru care, iată, apare o
poveste dedicată ei și celor care au făcut posibilă apariția ei în Lume.
Diagnosticul de la care am pornit recuperarea acestei biblioteci a fost
afecțiune cronică de lăsare în paragină, cu următoarele manifestări: bibliotecar
multifuncțional, activitate suspendată de cel puțin 4 ani, fond de carte
depășit fizic și moral, spațiu impropriu, imposibil de reamenajat.
Începutul lui aprilie
Identificarea Marpodului pe harta județului și al unui număr
de telefon la care să răspundă un angajat al Primăriei, ideal, doamna
bibliotecară. Vorbit cu domnul Sebastian Dotcoș, primarul comunei, cu care am
stabilit întâlnirea pentru ”săptămâna viitoare”.
Mijlocul lui aprilie
Am ajuns la fața locului, unde am prezentat programul
Biblionet și ceea ce înțeleg eu prin bibliotecă publică modernă, după care mi
s-a prezentat biblioteca împietrită. Pe loc, domnul primar a găsit o soluție
pentru ca biblioteca să prindă din nou viață – o nouă locație: pivnița
primăriei. Vizitat pivniță, care ca orice spațiu ”bun la toate” depozita
colecția de lucruri nedorite de nimeni. Pe loc, mi-a fost greu să-mi imaginez
transformarea pivniței în bibliotecă, dar a trebuit să fac un mic efort,
deoarece ”oferta” era limitată, adică singurul spațiu disponibil pentru așa
ceva. Am plecat, mulțumind, dar cu sufletul strâns ca un arici la felul în care
aveam să expun ”provocarea” colegilor de la IREX.
Sfârșitul lui aprilie
 |
| Înainte de reamenajare |
Prima evaluare a spațiului destinat bibliotecii, o comisie
întreagă de la București, este condusă în ”bibliotecă”, adică în pivnița unde,
e drept, nu mai erau atât de multe obiecte, dar pe jos era tot pământ, iar
pereții impregnați de umezeală și de firele răsucite și invizibile ale
păianjenilor. Pe loc, au crezut că este o glumă, apoi au crezut că spațiul în
sine era doar un coridor de acces către ceea ce ar trebui să fie biblioteca.
Dar, nu, ne aflam cu toții în bibliotecă. Țin minte glasul Alexandrei Bucur,
mai francă de felul său, când a adresat eterului, Divinului, sau poate tribului
de păianjeni întrebarea: ”Dar, ce naiba, este aici?” La care Sebastian Dotcoș a
răspuns calm: ”Deocamdată, nimic, dar în curând, o bibliotecă!” În fața ochilor
mei se derula raportul de evaluare și scoaterea din schemă a cel puțin jumătate
din oferta Bibliotecii Județene ASTRA. Evident, ochii acestor oameni s-au
îndreptat spre mine, eventual pentru a-i ciupi și a-i trezi din visul ciudat în
care au alunecat. Din întunecimea încăperii a doua mi-am surprins vocea cum a
rostit aproape convingător cuvântul: Provocare?!
Tot drumul, de la Marpod în restul localităților vizionate
pentru includere în program, în mașină s-a discutat cu foarte multă pasiune
despre ceea ce urmează să fac, în timp record, fără model, cu buget limitat și
doar cu un singur personaj din comunitate care să înțeleagă ce-i spun.
Fiind vorba de pivniță, am asociat locul cu imaginea unui
borcan, a unui borcan magic, în care oamenii să găsească dulceața eternă a
poveștilor. Un loc prietenos, neconvențional, în care să găsești sfat bun și
răspuns la întrebările existențiale: Borcanul cu dulceață de povești – o
bibliotecă concept, prima din aceste locuri. Cu această construcție în gând, am
răsuflat ușurată, pentru că haosul se ordona cuminte sub fruntea mea.
Nu știu dacă atunci, adică în timpul acelui drum, dar este
foarte posibil, am început să mă joc cu
ideea de concept, adică de a compune, având la dispoziție doar câteva
elemente, o temă pe care ulterior să pot
construi palate de sunete, litere, cuvinte și povești. Locul, cu liniștea lui
stranie și frumusețea ascunsă sub un cod prăfuit, l-am perceput a fi un sigiliu
care păstrează într-o formulă ermetică din cotloanele albastre ale timpului
poveștile vechi ale Văii Hârtibaciului, cu eroii arhetipali, vânați și prinși
sub iscălituri celebre, care au adus lumină și curaj în sufletele tuturor
copiilor din lume. Și tocmai aici, în matca lor, poveștile să fie uitate?!
A doua zi,
i-am povestit primarului ideea, conceptul și felul în care
poate evolua acest proiect întru bunăstarea celor din sat și mai cu seamă
pentru vizibilitatea comunității. Chiar dacă răspunsul a fost rapid &
afirmativ, nu am putut să nu observ sprânceana ridicată la auzul grozăviei cu
”borcanul”.
Toată vara
A urmat lansarea
campaniei de colectare carte pentru copii Cărți de povești pentru ținuturi de
poveste, în paralel cu operațiunea de
scoatere din fondul vechi de carte a volumelor care au rezistat
intemperiilor. Timp de mai multe zile, alături de un grup de voluntari, liceeni
sibieni, am sortat, notat, legat și pus pe borderouri de transfer primele
pachete de carte cu destinația ”borcan”.
Campania de strângere de carte a funcționat absolut minunat,
așa ca în poveștile în care oamenii buni se transformă în zâni și zâne pentru
câteva luni. Cele mai frumoase cărți de povești erau aduse și lăsate anonim de
sibieni cu rostul ca acestea să ajungă în rafturile bibliotecilor de la țară.
Și, pentru că era o bibliotecă concept, trebuia un mod mai
special de a atrage atenția, nu doar pe interior, cât și pe exterior. Și am
făcut apel la prietena mea, Carmen Siminie, al cărei har și îndemânare de
designer, m-a ajutat să transpun ceea ce aveam în minte pe o schiță, apoi
schița s-a transformat în proiect, iar proiectul în șantier, un șantier cu
schelă înaltă de 3 metri, cu multe vopsele, culori, pensule, cu care peretele
de est al primăriei a fost cucerit de rafturi pline cu cărți colorate, borcane
cu formule secrete și copacul cu cuvinte frumoase (un lait-motiv al tuturor
biblio-atelierelor pe care le-am propus pentru acest an). Câteva zile am muncit
de dimineață până seara, alături bunii mei prieteni: Carmen, Răzvan și Mihai
care au răspuns voluntar invitației mele de a pune umărul pentru a ridica la
vedere poate cel mai delicios borcan din lume, cel al poveștilor. Pe lângă
pictura pereților, o etapă importantă a fost amenajarea mobilierului, colând,
drapând și vopsind rafturi vechi, o orgă, birouri pe care nu mai paria nimeni
decât pentru un foc bun.
În răstimp,
Consiliul Local a aprobat, iar pământul a fost acoperit un blat de beton, după
care cu un blat de scândură. A fost rezolvată problema încălzirii spațiului,
montate caloriferele, o ușă specială la intrarea, ferestrele termopanizate,
tratată cărămida, montate aplicele în formă de candelabre, meșterită o scară
interioară între spațiul bibliotecii și cel al primăriei.
NOIMA
Sfârșitul lui septembrie
A urmat a doua evaluare, în care Joszy (mereu nemulțumitul
Jozsy), nu a avut decât de spus: ”Jos pălăria!” și am mers mai departe. În drum
spre Micăsasa am descoperit un magazin care primise câteva lăzi cu borcane, pe
care negustorul se chinuia să le vândă, numai să scape de ele. Cu bucurie le-am
cumpărat, iar el, cu și mai mare bucurie, mi le-a vândut. Și astfel, a fost
adjudecată prima colecție de borcane al căror destin era să fie umplute cu
sunete, litere cuvinte și povești.
octombrie
Două sesiuni de aranjarea fondului de carte și încă o zi
destinată decorațiunilor de interior, în care piesa principală este borcanul
semnalizator al marilor domenii.
22 noiembrie 2012
Sunt distribuite echipamentele IT: 4 computere, 1 scanner, 1
imprimantă, 1 videoproiector și tot ceea ce ține de buna funcționare al noului
serviciu de bibliotecă, CIP: calculatoare cu internet pentru public.
 |
| inaugurarea bibliotecii |
5 decembrie 2012, ora 17:00
A avut loc deschiderea oficială a Bibliotecii din Marpod,
adică a Borcanului cu dulceață de Povești, ocazie cu care s-a activat și
programul Biblionet, cu participarea specială a domnului Paul Baran, director
de program IREX România (pentru prima dată prezent la un eveniment de acest fel
în județul Sibiu).
 |
| dream team, alături de Mihai Zugravu, Carmen Siminie și Răzvan Zamfir |
Poate fi etichetată ca fiind o poveste de succes, dar ar
suna fals, pentru că nu pentru succes s-au petrecut toate acestea, ci pentru
că, la un moment dat, primim cu recunoștință provocări care conduc la
transformarea realității alb-negru, într-o realitate color, capabilă să bucure
și să-i inspire pe cei care nu au timp să aștepte sfârșitul lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu